De obicei, istoria oricărei companii e o înşiruire monocromă a evenimentelor şi faptelor, care au avut un impact decisiv asupra prezentului ei, cu o trecere lentă spre viitor. Anume astfel de descrieri nu veţi găsi în paginile noastre, căci noi vă vom dezvălui planurile noastre pentru viitor.
Viitorul e deja aproape!!!
După o lungă cale a cunoaşterii, studierii, monitorizării pieţei mondiale a oţelului (Londra, India, Coreea, China, Rusia, America etc.) şi, în sfîrşit, o muncă reuşită în domeniu, am realizat relaţii stabile de parteneriat cu întreprinderile autohtone şi străine, am pus la punct sistemul de vînzări, desfacere şi logistică.
Experienţa noastră, istoria noastră care numără opt ani, ţinerea permanentă în vizor a situaţiei la bursele mondiale şi locale, ne permite să facem prognoze pentru viitor.
În cel mai scurt timp planificăm să lărgim segmentul nostru şi să consolidăm poziţiile noastre pe piaţa mondială a oţelului. Facem totul pentru a îmbunătăţi service-ul nostru şi a spori calitatea muncii.
«ALTEX STEEL» este o companie în dezvoltare dinamică, care-şi investeşte o bună parte din profitul său în dezvoltarea unor noi direcţii de activitate şi cucerirea unor teritorii pe piaţă. «ALTEX STEEL» tinde să ocupe o poziţie de lider în ceea ce priveşte cantitatea, calitatea şi asortimentul produselor fabricate şi comercializate. Compania «ALTEX STEEL» întreprinde acţiuni sigure pentru a extinde reţeaua de reprezentanţe regionale în Rusia, a deschide reprezentanţe în Ucraina, Kazahstan, Belarus, Europa etc. Lozinca programului nostru este: «Creşte şi dezvoltă-te împreună cu noi».
Sîntem siguri de potenţialul enorm al Clienţilor noştri şi depunem toate eforturile ca, dezvoltîndu-ne noi înşine, să susţinem Clienţii noştri în obţinerea unor avantaje competitive şi atingerea unor noi culmi ale businessului.